Atunci când meseria ta este să-i ajuți pe ceilalți, nicio zi nu seamănă cu alta. La Nova RIA24, zilele se măsoară în cazuri rezolvate și oameni mulțumiți – atât pentru echipa centralei de alarmă, cât și pentru cei care intervin în teren, cu soluții tehnice pentru clienții imobilizați.
De multe ori, pentru un șofer de intervenție doar începutul programului de lucru corespunde unui scenariu prestabilit – restul se compune din situații neprevăzute, în cele mai diverse locuri, care solicită o arie largă de cunoștințe și care adesea impun decizii rapide și creative.
Unul dintre experții noștri, tehnician cu mulți ani de practică în asistența rutieră, ne povestește despre ziua lui.
„Dimineața am o rutină: chiar dacă am curse programate dinainte sau nu, îmi place să ajung la garaj la prima oră, ca să verific mașina pe care urmează să o folosesc. Întotdeauna îmi rezerv 20 de minute să trec prin documentele de lucru și foile de parcurs și să mă asigur că toate sunt la zi. Mai schimb o vorbă cu mecanicii și cu șeful de garaj, îmi place să fiu la curent cu tot ce se întâmplă la noi și să știu că nu mă poate lua nimic prin surprindere.
Zilele trecute, puțin după ce am ajuns la garaj, am primit o solicitare să intervin pentru un Mercedes C-Klasse, a cărui proprietară a sunat la centrala de alarmă pentru că nu-i mai pornea motorul. Am contactat-o pe doamna respectivă pentru mai multe detalii și mi-a explicat, fără prea multe detalii tehnice, că nu-i mai funcționa contactul. M-am gândit imediat că e posibil ca de fapt blocatorul de volan să fie cauza problemei – mașina era fabricată în 2009, iar acest model este unul electronic, ceea ce înseamnă că, atunci când se defectează, mașina este complet blocată: roțile din față rămân virate în poziția inițială, cutia de viteze nu mai poate fi manevrată din poziția de parcare, iar frâna de mână electronică rămâne acționată și blochează roțile din spate în două feluri distincte.
Nu pare o problemă foarte gravă la prima vedere, însă rezolvarea poate fi destul de complicată, de aceea m-am pregătit cu tot arsenalul: cabluri de pornire și robot de încărcare a bateriei (nu se știe niciodată când îți sunt de folos), două cărucioare direcționale pentru roțile față, dispozitivul de “roată falsă”, cum îi spunem noi (de fapt termenul corect ar fi “roată liberă”, o flanșă dublă care se montează pe una dintre roțile din spate, deblocând-o și permițând mișcarea ambelor roți) și un cărucior fix pentru una dintre roțile de spate.
Am plecat la drum cu camionul-macara și cu un plan simplu: dacă situația o permite, încarc mașina cu macaraua, iar dacă nu, folosesc o metodă alternativă, în funcție de cum se prezintă lucrurile la fața locului.
Odată ajuns, mi s-au confirmat bănuielile: se defectase blocatorul de volan. Mașina era parcată sub un pom, între două alte mașini foarte apropiate, deci spațiul ar fi fost insuficient pentru brațul macaralei. Așa că am trecut la planul B: am pus cărucioarele pe roțile din față (mai complicat cu cea dreaptă, pentru că volanul era virat aproape de maxim și roata atingea bordura), am montat roata falsă pe stânga spate și căruciorul cu roți fixe pe roata dreaptă spate.
Dupa aceea, am împins ușor mașina în lateral, ca să îndepărtez botul de trotuar, am poziționat platforma hidraulică pe aceeași direcție cu ea, am coborât placa mobilă la un unghi foarte jos și am început să o ridic cu troliul electric. Cel mai dificil lucru a fost să controlez mașina încărcată – neavând decât o singură roată în contact direct cu asfaltul, avea tendința de a aluneca în lateral. Dar, cu mare atenție, am reușit să o urc; am scos cărucioarele, am ancorat în 4 puncte roțile și am plecat către service-ul Mercedes pe care mi l-au indicat colegii de la centrala de alarmă.
Totul a durat cam o oră și jumătate și, după alte 50 de minute, descărcam la service. Deși intervenția a fost în București și am petrecut destul de mult timp în trafic, am finalizat toate procedurile în mai puțin de trei ore de la primirea comenzii. Fix la timp ca să ajung înapoi la garaj să încarc o altă mașină cu care urma să plec după-masă spre Oradea, pentru o repatriere.
Sigur, ai putea spune că era mult mai simplu și mai rapid să folosesc macaraua – asta m-au întrebat și colegii de la garaj. Dar ar fi fost imposibil să evit o ciocnire sau un incident, dat fiind spațiul de lucru foarte limitat. Iar eu cred că dacă ești profesionist cu adevărat, găsești mereu mai multe metode ca să rezolvi o problemă.”
Nici că am putea fi mai mult de acord! Și ne bucurăm că lucrăm cu astfel de oameni, zi de zi, peste tot în România.